Pastor Crinisor Stefan

Crinisor Stefan este pastorul senior al Bisericii Agape din Yorba Linda, California unde predică Evanghelia unde predică Evanghelia și încurajează creșterea spirituală a credincioșilor din comunitatea românească.

Cu o experiență îndelungată în slujire, predicile sale se axează pe învățături biblice profunde care pot fi aplicate în mod practic în viața de zi cu zi a creștinilor. Inima sa plină de compasiune și modul clar de comunicare a mesajului au influențat pozitiv multe vieți, atât în biserica locală, cât și în comunitățile românești de pretutindeni.

Pastorul Crinișor se remarcă prin folosirea predicării expozitive, o abordare care presupune studiul minuțios al cărților biblice, parcurgându-le capitol cu capitol și verset cu verset. Această metodă își propune să prezinte tot planul de mântuire a lui Dumnezeu (Fapte 20:27), permițând textului biblic să vorbească de la sine, evitând interpretările eronate, punând astfel în prim plan adevărul Scripturilor. Predicile tematice sunt folosite ocazional, nucleul lucrării de predicare din Biserica Agape fiind construit în jurul învățăturii biblice expozitive.

Prin predicile și studiile biblice disponibile online, pastorul Crinișor Ștefan continuă să slujească și să motiveze ascultătorii și credincioșii de pe întreg globul, îndemnându-i la mântuire, oferind speranță și proclamând adevărul Scripturilor prin fiecare mesaj t ransmis. Dorim sincer ca aceste învățături biblice să aducă binecuvântare tuturor celor ce le ascultă!

Devotiune saptamanala

Suspine din Inima

„Nu știm pentru ce trebuie să ne rugăm, dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi…” (Romani 8:26).

Suspinele inimii. Tu le-ai auzit. Tu le-ai făcut. Sunt limbajul durerii, limba aleasă a disperării. Când rugăciunile nu vin, acestea trebuiesc făcute. Totuși, aceste apeluri sincere își găsesc drumul în prezența Tatălui Cresc deoarece sunt încredințate în grija Duhului Sfânt.

Suntem obișnuiți cu faptele puternice ale Duhului Sfânt: focul căzând peste Petru, ușile deschizându-se pentru Pavel. Datorită Duhului, Ezechiel a văzut oasele moarte ridicându-se, iar Moise a văzut Marea Roșie deschizându-se. Totuși, la fel de important este și acesta: Duhul îngrijește și traduce rugăciunile incoerente ale celor slabi până când sunt auzite în tribunalul cerului.